Remiză muncită pentru Crișul Sântandrei la Băile Felix. „Puteam câștiga dacă eram puțin mai atenți”

Formația noastră a obținut un punct important în deplasare, după ce a remizat, scor 2-2, cu Lotus Băile Felix, în etapa a V-a a Ligii a III-a, Seria 8, la capătul unei partide disputate, în care am avut momente bune de joc și am revenit după ce gazdele au întors scorul.

Partida a început într-o atmosferă specială, cele două echipe afișând un banner de susținere pentru antrenorul formației gazdă, Cosmin Bodea, care a suferit un infarct sâmbătă, la întoarcerea de la Sighet, unde echipa sa disputase meciul de campionat. Întreg clubul nostru îi transmite multă sănătate și însănătoșire grabnică!

Am început bine întâlnirea, iar în minutul 29 am reușit să deschidem scorul. Blidar a trimis o centrare excelentă, iar Popescu a venit bine la întâlnire și a înscris cu o lovitură de cap.

Lotus Băile Felix putea restabili egalitatea câteva minute mai târziu, însă Cioara a intervenit foarte bine la șutul lui Sergiu Pop de la aproximativ 16 metri. Am avut și noi șansa de a ne desprinde, însă Blăgea nu a profitat de o greșeală a portarului gazdelor, șutând slab. Finalul primei reprize a aparținut gazdelor, dar Cioara a fost de fiecare dată la post la șuturile lui Gherman și Sergiu Pop, astfel că am intrat la cabine în avantaj.

Începutul reprizei secunde nu a fost însă cel dorit, iar în minutul 47 Lotus Băile Felix a restabilit egalitatea prin Andrei Cherman. Gazdele au continuat să pună presiune și, în minutul 63, Bere a înscris pentru 2-1.

Am continuat să luptăm și nu am cedat, iar în minutul 85 am restabilit egalitatea. Ruge a oferit o centrare foarte bună, iar Rusu Denis a finalizat și a dus scorul la 2-2.

Finalul putea aduce chiar victoria pentru Crișul. În minutul 90, Gitye a fost aproape de golul trei, însă șutul său a fost blocat în ultimul moment de un fundaș al gazdelor.

Crișul Sântandrei a început partida în formula Cioara – Blidar, Yvan, Kovacs, Göndör, Bala, Mădălin Popa (c), Haica, Rusu, Popescu, Ruge. Au mai intrat Patrick, Blăgea, Gitye, Cucu și Bodog.

„Un meci frumos, un meci disputat. Fiecare echipă a avut momente bune de joc. Puteam câștiga dacă eram puțin mai atenți și dacă eliminam greșelile individuale, dar și ei au avut ocaziile lor și, per ansamblu, cred că este un rezultat echitabil. Ne rămâne doar să muncim mai mult și să fim mai atenți, pentru că avem niște principii bune de joc! Pe această cale vreau să îi transmit personal multă sănătate lui Cosmin Bodea!”, a spus căpitanul nostru, Mădălin Popa, la finalul partidei.

Continuăm să muncim și să construim! Sâmbătă, în etapa a VI-a, primim vizita celor de la Bihorul Beiuș.

Hai, Crișul!

Vezi mai mult